Iuliu Mureşan, directorul executiv al formației Dinamo București, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare va ataca la TAS decizia FIFA prin care grupării bucureştene i se interzice dreptul de a efectua transferuri din cauza unor datorii mai vechi către foşti jucători.
„Veştile nu sunt tocmai bune în ceea ce priveşte interdicţia la transferuri, am făcut nişte întâmpinări la FIFA, acum facem tot posibilul să rezolvăm situaţia. Şi a doua cale va fi la TAS, unde lucrurile se judecă altfel. Avem o mare speranţă, dacă lucrurile nu se rezolvă în câteva zile la FIFA, ne vom adresa la TAS. Dar fiecare zi care trece este o zi în care noi nu putem face transferuri să întărim echipa. Au plecat unii jucători cu salarii foarte mari, mai sunt şi alţii, încercăm împreună să rezolvăm problemele, să discutăm cu ei. E o luptă care se duce în fiecare zi, în fiecare minut, dar eu sunt obişnuit, am mai trecut prin asta la CFR Cluj. Dacă FIFA nu ne dă un răspuns favorabil ne vom adresa la TAS. Noi pe asta ne bazăm şi există o procedură de urgenţă prin care vom cere suspendarea sancţiunilor până la judecarea pe fond a cauzei. Suntem obligaţi să începem campionatul cu jucătorii pe care îi avem, nu mai putem aduce jucători. Îl avem pe Nica care se antrenează cu noi, dar nu putem să îl aducem. Suntem într-o situaţia dificilă din punct de vedere sportiv, dar suntem aici să ne luptăm şi cu toate armele pe care le avem la dispoziţie”, a declarat Iuliu Mureşan.
Dinamo va debuta în noul sezon competițional al Ligii 1 pe teren propriu cu FC Voluntari, partida disputându-se luni în epilogul etapei inaugurale a acestei ediții de campionat.
FC Botoșani – FCSB 0-0
Sepsi OSK – Academica Clinceni 2-0
CFR Cluj – FC U Craiova 1948 3-2
Sâmbătă, 17 iulie
ora 18:30 Gaz Metan Mediaș – CS Mioveni
ora 21:30 Universitatea Craiova – FC Argeș
Duminică, 18 iulie
ora 18:30 UTA – Viitorul
ora 21:30 Rapid – Chindia
Luni, 19 iulie
ora 20:30 Dinamo – FC Voluntari